
Bun venit în regiunea Hall-Wattens în inima Tirolului din Alpii austrieci: Vă aşteaptă zece sate idilice ( Absam, Baumkirchen, Fritzens, Gnadenwald, Mils, Thaur, Tulfes, Volders, Wattenberg, Wattens ), iar oraşul Hall în Tirol este unul dintre cele mai frumoase oraşe istorice din Austria.
Natura şi cultura, tradiţia şi modernul, şarmul citadin şi liniştea pastorală oferă contradicţii interesante şi simbioze neaşteptate – timp de 365 zile pe an. Regiunea are numeroase puncte de interes turistic, pornind de la centrul istoric al oraşului Hall, şi până la lumea de cristal Swarowski şi monedele Hall cu turnul de monetărie, până la Biserica de Pelerinaj din Absam. Deasemenea se pot descoperi şi alte puncte de interes în oraşul învecinat Innsbruck: Acoperişul de Aur (Das Goldene Dachl), pârtia de sărituri cu schiurile Bergisel, sau stadionul Tivoli cu Campionatul European de Fotbal.
Punctele de interes cultural sau sportiv fac din regiunea Hall-Wattens un punct de atracţie pentru concedii şi excursii pentru toţi cei care caută locuri deosebite. Posibilităţile numeroase de shopping, locurile de cazare primitoare, indiferent dacă e vorba de ferme ţărăneşti, pensiuni, locuinţe de vacanţă sau hoteluri şi o multitudine de oferte gastronomice sunt alte argumente care conving.
În regiunea Hall-Wattens se poate ajunge foarte uşor cu maşina, cu trenul, cu autobuzul sau cu avionul.
Vara, amatorii de natură şi de sport beneficiază de toate posibilităţile: valea Inn-ului, muntele Karwendel şi Prealpii Tuxen se prezintă ca un adevărat “El Dorado” pentru drumeţii, plimbări cu bicicletele şi cu mountainbike, Nordic Walking, căţărări sau înot.
Iarna, amatorii de natură şi de sport se pot bucura din plin: Regiunea de schi Glungezer este un punct de atracţie pentru familii, iar cărările plăcute pentru drumeţii montane şi posibilitatea de a practica schi fond şi patinajul marchează caracterul inconfundabil al regiunii.